Deputatul PSD acuzat că a amenințat și înjurat un polițist: Îmi cer public scuze / Realitatea a fost distorsionată

Deputatul PSD acuzat că a amenințat și înjurat un polițist: Îmi cer public scuze / Realitatea a fost distorsionată
Publicat: 07/01/2020, 21:28

„Îmi cer scuze pentru incidentul de la aeroportul Suceava. Vă asigur că nu am jignit și nu mi-am folosit calitatea de parlamentar! Îmi cer public, scuze! Am greșit că am staționat într-o zonă interzisă și nu am respectat de îndată, indicațiile domnului polițist”, scrie Ilie Rotaru, pe pagina sa de Facebook.

Acesta povestește că incidentul a avut loc în seara de 31 decembrie, la aeroportul din Suceava, când îl aștepta pe fratele său, care a venit din Italia pentru a-și vedea tatăl grav bolnav.

„Nu eram deloc într-o stare bună. Din acest motiv, am plecat de acasă în grabă, mi-am uitat actele și nu mi-am dat seama că am parcat într-un loc interzis, pentru că mai erau și alte autoturisme parcate. Am staționat aproximativ 5 minute. Nu îmi stă în caracter să folosesc injurii sau jigniri, indiferent de situație și de interlocutor. Niciodată nu mi-am folosit calitatea de parlamentar pentru a obține vreun beneficiu”, mai spune deputatul PSD.

Acesta afirmă că „realitatea a fost distorsionată”, dar admite că este vinovat pentru că nu a avut actele la el și a parcat într-un loc nepermis.

Ilie Rotarul afirmă că va respecta decizia pe care Poliția Suceava o va lua în cazul său.

Președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susține că deputatul PSD Răzvan Rotaru a amenințat și înjurat un polițist, după ce își parcase mașina neregulamentar.

Bogdan Bănică precizează pe Facebook că filmarea pe care a postat-o este făcută în 31 decembrie 2019, seara: „Când mai toți românii întindeau mesele și pregăteau șampaniile, colegul meu era la datorie, în Aeroportul Suceava. Asigura măsuri de defluire a traficului în parcarea aeroportului pentru a ajunge fiecare cât mai repede acasă. Observă un autoturism parcat neregulamentar și i se adresează șoferului: «Vă rog din suflet să eliberați zona, fără scandal…». Pe principiul «pe mine mă vezi, pe ăla nu», conducătorul auto începe cocălăreala. Ce nu e prins în filmare e că i se solicită documentele de identitate, la care, surpriză: «Nu îți dau niciun act, bă, sunt deputatul Rotaru Răzvan Ilie» și îi flutură polițistului un carton cu poză ștampilată”.

Președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR Decus își continuă postarea cu câteva ironii la adresa deputatului Rotaru: „ca să fii un cocalar veritabil nu e suficient să ai lanț de aur la gât și să te cerți cu un polițist ce își face meseria. Îți mai trebuie pantofi albi, ghiul pe deș’t, șapcă firmată și geacă de piele cu ținte. E drept, poate le aveai în portbagaj, nu cunosc… Și nici măcar nu mă interesează culoarea politică a partidului roșu din care faci parte, aici vorbim despre respectarea legii pentru că, nu-i așa, dura lex sed lex. Pentru fiștecine‼️ Dar cum mata nu ești fiștecine, Rotarule, ci ditamai deputatul, o poți ignora și încălca. Că așa e la noi, în orice altă țară fără WC în curte erai încătușat cu mâinile la spate, mușcând din bordură și călcat cu bocancul exact pe gropiță. Tu vrei dreptate și egalitate, dar nu pentru căței”.

Potrivit postării, în filmare nu apare o scenă, însă se probează cu martori, potrivit căreia deputatul i-a spus polițistului: „ajung eu la București și te dezbrac în (…) gol, am eu grijă de tine”, după care îl înjură.

Bogdan Bănică adaugă că pentru amenințare sau ultraj deputatul va avea o plângere penală, în timp ce pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicațiilor polițistului, neînmânarea documentelor pentru control și tulburarea ordinii și liniștii publice are o amendă de 2.240 lei și permisul suspendat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×